Partea lipsă a sufletului

Majoritatea oamenilor ce viețuiesc pe pământ cred într-o forță creatoare a Universului, pe care o numesc ”Dumnezeu”, ”Iehova”, ”mintea universală” etc.
Pornind de la această premiză prea puțini oameni mai cred în teoria evoluționistă și în Big Bang ca și cum ar fi fost o întâmplare.
În adâncul ființei noastre toți știm că am fost creați ”după chipul și asemănarea Creatorului”, astfel că toțu spunem „Doamne ajută-ne!”, sau ”Doamne, iartă-ne!”, în funcție de credințele și cunoașterea pe care o avem.
Ba mai mult, creștinii au primit, în rugăciunea ”Tatăl nostru” ”și ne iartă nou, greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Cum să credem că putem fi iertați, dacă noi nu iertăm pe nimeni, inclusiv pe noi înștine? Vinovăția pe care o purtăm cu noi de-a lungul anilor ne înnegurează viața și, uneori, ne aduce în pragul depresiilor sau ne aruncă adânc în ele.
Vinovăția creează teamă, iar teama creează restul sentimentelor distructive, care se transformă în emoții de furie, răutate, judecată a aproapelui și altele.
Creatorul, atunci când ne-a creat spiritul și sufletul, a făcut-o, într-adevăr ”după chipul și asemănarea lui” și a sădit în noi iubirea și dorința de a face bine, de a dărui. Sentimentul că avem ceva de făcut pe pământ, omenire sacră, însoțește pe fiecare dintre noi. Foarte mulți oameni își pun întrebarea:” ce rost am eu pe Pământ?”. Ai putea crede că cei care-și pun întrebarea asta sunt nehotărâții, cei care nu au făcut mai nimic în viețile lor, dar nu este așa, întrebarea asta și-o pun oameni care au o carieră, familie, o casă sau mai multe, care în optica generală sunt oameni realizați.
Atunci de ce își mai pun întrebarea asta? Din timpuri străvechi, în toate religiile și credințele lumii, ajutorarea aproapelui era foarte importantă. În zilele noastre, asta s-a transformat în donații de ordin strict financiar și atunci ce faci? Mergi și donezi o sumă de bani, mai mică sau mai mare, așteptând să te simți mai bine, iar golul din sufletul tău să se umple.
Aștepți și pe zi ce trece realizezi că nu-i așa și faci mai multe donații că poate nu a fost destul, dar constați că nimic nu se schimbă, că sufletul tău are același gol, aceeași nevoie de a fi de ajutor.
După cum spuneam, nevoia de a dărui a fost sădită în noi la momentul creației, evreii în Khaballa au o explicație foarte interesantă asupra acestui subiect, deasemenea și budhiștii și mulți alții.
Nevoia aceasta fiind pur spirituală nu se poate realiza pe cale materială, financiară. Ea trebuie rezolvată la nivelul ei și anume este nevoie de interacțiune la nivel de suflet.
Nimic nu face asta mai bine decât munca în folosul altuia, munca în care sufletul tău interacționează direct cu alte suflete, dăruind sprijin și timp unor suflete ce trăiesc în trupuri speciale, copii cu sindrom Down, copii autiști sau suflete ale căror viață pe pământ se apropie de sfârșit, bolnavii cu boli terminale, bătrânii din azile.
Nimic nu îți umple sufletul mai mult de bucurie decât apropierea de aceste suflete speciale. Atunci și doar atunci vei simți că golul din sufletul tău dispare și că ai găsit părticica lipsă din viața ta.
Așadar, căutați să dăruiți, nu doar de Crăciun și de Paște, dăruiți din timpul vostru, din bunătatea voastră, din cunoașterea voastră și veți vedea ce daruri minunate veți primi înapoi.
Atunci când deschizi calea spre dăruire, pe aceeași cale primești și tu.
Este un drum cu două sensuri.
(Narissa)